Ati baut vreodata indeajuns de mult incat “sa va fuga pamantul de sub picioare”? La cum imi stiu unii cititori raspunsul este bineinteles ca da. Ei bine eu inca nu am reusit sa fac asta, nu pentru ca tin la alcool, ci pentru ca de fiecare data cand consum am o limita care se impune de la sine si nu ajung in asemenea stari. Dar aseara, cred ca este pentru prima data cand ma intalnesc cu aceast sentiment, de a-ti fugi pamantul de sub picioare. Si nu de la consum.
Doarme o jumatate de ora. E obosit, mersul la sala, mersul pe jos, mersul la ore, izul de fum de tigara din camera l-au doborat. Lumina celor 2 becuri pe care le-a montat cu mana lui l-au trezit la intrarea colegilor.
- Bp, e deja dimineata??? – Ei p***, ce-i cu tine, e abia 10 .
Din pat merge la pc si deschide clapa. Un offline “mosu maine seara pe la 8, 8 jumate te astept la ziua mea in T11 la sediul ligii. unde au fost birourile la mall. cand ajungi in fata la magazin la T11 daca nu te descurci imi dai un bip mai lung si ies eu ” . Il doare tot timpul cand simte ca a mai trecut un an, fie el si in viata unui prieten. Stie ca trebuie sa mearga, a trecut prin liceu alaturi de ei. Peste 24 de ore e cu prietenii, toti 6 merg la aniversare.
Ligile in Tudor au un mic palier al lor in T11. Unde, daca ai fost presedinte la liga, poti sa mai dai si petreceri. Acelasi sentiment de diferit, de lumi care se ciocnesc si nu se imbina. Toti au plecat la fel din liceu si acum toti sunt diferiti. Altfel arata niste studenti la medicina, altfel altii de la politehnica si altfel cei de la economie. Pana si glumele sunt altele. Se simte ca si cum ar citi o carte si ar identifica tipuri umane. E stanjenitor. Un sincer “La multi ani” , o strangere de mana, un pahar inchinat, 2-3 poze, cateva trucuri cu carti de joc, o shaworma la Class si nimeni nu vrea sa ia un taxi spre Copou.
- Era zapada anul trecut pe vremea asta. Tin minte ca tot pe jos veneam acasa.
Frigul ii ascute simturile. La jumatatea drumului nici nu mai simte vinul. E treaz. Ceilalti intarzie, vor asteptati. Intra intr-un club pentru a ii astepta. Atmosfera incinsa, clubul plin, se danseaza peste tot. Sticle goale pe jos, oameni impiedicati la tot pasul. Colegul cauta o noua “victima” pentru un truc cu carti, celuilalt nu-i vine sa creada ce vede.
Face cativa pasi, cu siguranta, se simte in largul lui. Da mana in stanga, da mana in dreapta, se pierde in multime. Cauta niste ochi. Nu-i vede. Mai merge, danseaza putin, isi intra in ritm, mai cauta, urca o treapta si ii gaseste. ………… In ochii altuia. Un sentiment de revolta il cuprinde.
O mie de cuvinte lipsa, ii trec prin cap, o suta de intrebari ii inmoaie genunchii, 10 secunde ii ia sa isi piarda suflarea , 1 pas sa se prefaca cum ca nu vede, 1 secunda mai trece si cade in spate. Pe un scaun. Ca un om beat,. Aprinde o tigara, trage cu ura otrava care il calmeaza, mai priveste o data, e banal, dar nu se poate ridica, parca a impietrit, simte ca daca se ridica nu va putea merge. Un chin izvorat din el, care il paralizeaza, il invinge de fiecare data cand priveste, il ingenuncheaza mai tare cu fiecare secunda care trece in fata lor. Se frige la degete, miroase a ars, parca nu mai e la fel cand tragi din filtru
(. Isi aduna fortele si pleaca, cat mai departe.
Si totusi, care e sursa acestui chin neasteptat. Trebuia sa nu ii pese deloc, dar de ce a contat asa de mult pentru el ? Unde e delimitarea intre respect si vulgar, intre vointa si dorinta, intre fapta si urmari?