Plimbare

Ieri a avut loc o mobilizare de forte pentru inceperea “terminarii” ultimului proiect din facultate. Nu am facut nimic, am stat si ne-am uitat unii la altii vreo 5 ore. Ajung la camin, decis sa iau situatia in propriile maini, pun laptopul in priza si se arde cablul de alimentare. Numai eu pot sa patesc din astea. Nici laptopul nu vrea sa faca proiect. Stie ca nu stiu sa fac.

Intru pe mess, cu alea 30 min de baterie cat mai aveam. Stabilesc o plimbare. Nu stiu, aveam de mers la o petrecere in 1 ora jumate. Eram sigur ca o sa intarzii daca plec la plimbare. Ce ma enerveaza ca am treaba si ca renunt la tot daca ma cheama. Nu inteleg. Zic un lucru, ma tin de cuvant.

Chiar nu vroiam sa am dureri de cap. Las pe alta data, sau pe niciodata. Toata lumea, cu cateva exceptii, aceleasi temeri pentru ce va urma dupa ce terminam. Multe in ecuatie. Important e sa te gandesti de dinainte ce optiuni ai ca atunci cand te constrange timpul sa stii din ai de ales. Doar timpul te trece peste astea. Eu care cand auzeam “timpul le rezolva” imi parea ca e nepasare, delasare. Poate de fapt e identificarea optiunilor si asteptarea momentului in care se face alegerea.

Am facut cea mai lunga plimbare pe jos de anul asta. Vreo ora mi-a luat sa ajung la Faraon. Pana la vreo 2 chiar am petrecut cu spor. Vinul mergea mai bine cu gheata. Lumea lua cartele cu ambele maini. Mie nu-mi trebuiesc. N-am luat.

Cel mai urat e ca dupa ce esti inconjurat si cunoscut de zeci de oameni, peste 5 min te simti mai singur ca oricine cand ajungi in camera.