…………[*_*]Blogul lui Codrin TEIU[*_*]…………

Noapte

Posted by Codrin on April 16, 2008

Mă gândesc…..Acum că a plouat, am o problemă. Strada din fața căminului e impracticabilă. E o rușine că nu espe posibil să avem o stradă decentă în fața căminului. Cum plouă, cum nu ai unde păși de bălți și noroi. Cât de atent ai merge, tot nu scapi. Hai că noi băieții, tragem pe noi vreo pereche de blugi de sacrificiu, adidașii sunt tot timpul mai mult sau mai puțin curați, trecem mai ușor prin mocirlă. Dar fetele??? Și mai ajungi pe la facultate cu pantofii murdari, te mai enervezi…..Ce mă enervează situația asta. Chiar nu sunt in stare să paveze 20 de metri de stradă????

Îmi place să port pantaloni de stofă. Și cămăși. Mi-am cumpărat  mai multe articole de astea. M-am dezobișnuit să port blugii strânși pe picior care se vând pe aici. Mă imbrac cu pantaloni de stofă, mai port un sacou, că doar costumul din dulap nu l-am luat să stea pe umeraș. Deși majoritatea băieților consideră o corvoadă să se îmbrace așa, eu mă simt bine. Și cum alții trag pe iei blugii, tricoul și hanoracul eu pantalonii, cămașa și sacoul. Ce mă deranjează e reacția altora când mă văd îmbrăcat astfel. Aproape toată lumea, dar cu precădere fetele, mă întreabă ”Unde te duci?/De unde vii, de ești îmbrăcat așa??” sau ”Cu ce ocazie??/pentru cine?”. De parcă ar fi ceva ieșit din comun. Lumea nu-și dă seama că pune o întrebare care deranjează. Mă îmbrac așa pentru mine, pentru că mă face să mă simt bine și pentru că îmi permit. Nu e nici o ocazie specială, nici o prezentare de proiect….sunt eu.

Ce mă pune pe gânduri e de ce mai mult fetele reacționează așa. Ele ar trebui să privească asta drept ceva firesc. Cum s-ar simți fetele dacă, în momentul în care le-aș întâșni eu aș întreba ”De ce te-ai machiat azi?/De ce esti pieptănată??De ce ești aranjată, elegantă? Pentru cine???”. Nu dă impresia că a fi elegant, atent cu tine e ceva ieșit din comun, și că starea normală e să fii neglijent, ……. în ton cu turma??? Cum esti altfel, imediat se crede că e pentru o ocazie specială.

2 Responses to “Noapte”

  1. Doina said

    nu numai la baieti e asa,si mie mi s-a intamplat…ce sa faci daca lumea nu-i obisnuita cu faptul ca poti fi si altfel,nu ca toti…

  2. Petru said

    :) )
    si io am cam aceeasi problema… de obicei raspund… “Vin direct de la o nunta si nu am mai avut timp sa trec pe acasa” ;)

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>